Ateliere pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.
24 mai – 28 iunie

Explorare. Cunoastere. Dezvoltare.
Noul program dedicat clienţilor din universul Stejarii, având ca obiectiv explorarea domeniilor: pictura, actoria, debate-ul, arts & crafts, chimia și dezvoltarea emoțională, se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Accesul este gratuit pentru copiii clienţilor Stejarii Rezidenţial și membrilor Stejarii Country Club, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere prealabilă.
Prin această inițiativă derulată în parteneriat cu psihologul clinician Gabriela Maalouf, Stejarii deschide porțile universului cunoașterii și dezvoltării personale pentru copiii dumneavoastră, mizând pe o educație care construiește caractere, nu doar competențe. Iar acum este momentul perfect să le oferiți copiilor cele mai bune instrumente de creștere – prin joacă, știință, artă și emoție.

Gabriela Maalouf, psihoterapeut integrativ și autor, este coordonatorul proiectului, iar atelierele sunt susținute de specialiști în domenii variate, stimulând creativitatea, gândirea critică și încrederea în sine.
Proiectul va beneficia de o sesiune de lansare dedicată părinţilor, în cadrul căreia Gabriela Maalouf va prezenta etapele de dezvoltare psihologică și cognitivă a copiilor și nevoile emoţionale și sociale specifice fiecărei vârste.
Sesiunea de deschidere dedicată părinților: 24 mai., la ora 10:30 în sala Stejarii IV, situată la etajul 1 al Stejarii Country Club.
Accesul este gratuit pentru clienții Stejarii Rezidențial și membrilor Stejarii Country Club, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere prealabilă.
Atelier dezvoltare
pentru copii
Oferiți-le copiilor șansa de a crește prin joacă, artă, știință și emoție — înscrierile sunt acum deschise si gratuite!
Vă prezentăm mai jos atelierele disponibile și vă invităm să înscrieți copiii în funcție de cursul si data care vi se potrivesc, completând formularul de înscriere.
| Vârsta | Sâmb - 24.05 | Lun – 26.05 | Sâmb – 31.05 | Lun – 02.06 | Sâmb – 07.06 | Lun – 09.06 | Sâmb – 14.06 | Lun – 16.06 | Sâmb – 21.06 | Lun – 23.06 | Sâmb – 28.06 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 5-6 ani | Pictură | Chimie Distractivă |
– – | – – | Pictură | Arts & Crafts |
– – | – – | Chimie Distractivă |
Arts & Crafts |
– – |
| 7-8 ani | – – | – – | Actorie | Arts & Crafts |
– – | – – | Actorie | Chimie Distractivă |
– – | – – | Pictură |
| Vârsta | Sâmb - 24.05 | Mar – 27.05 | Sâmb – 31.05 | Mar – 03.06 | Sâmb – 07.06 | Mar – 10.06 | Sâmb – 14.06 | Mar – 17.06 | Sâmb – 21.06 | Mar – 24.06 | Sâmb – 28.06 |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 9-10 ani | – – | – – | Pictură | Debate | – – | – – | Pictură | Dezvoltare emoțională |
– – | – – | Actorie |
| 11-12 ani | Actorie | Debate | – – | – – | Actorie | Debate | – – | – – | Pictură | Dezvoltare emoțională |
– – |
Atelierele au durata de 1 oră, fiind precedate și urmate de intervale a câte 30 de minute dedicate acomodării și preluării copiilor de către părinti / însoțitori.
Zilele și intervalele orare în care sunt organizate, conform datelor din tabel:
sâmbăta: 10:30 - 12:30 / luni și marți: 16:30 – 18:30

Atelierul de Pictură
cu Cristina Dobre
În cadrul atelierului de pictură, copiii sunt încurajați să-și exprime ideile liber, folosind desenul și culoarea ca instrumente de explorare și exprimare personală. Fiecare sesiune pornește de la o temă deschisă, care le stimulează imaginația și le dezvoltă gândirea vizuală. În acest proces creativ, vor învăța noțiuni de compoziție, tehnici simple de pictură, combinarea culorilor și colaj.
Atelierul de Dezvoltare emoțională prin joc
cu Gabriela Maalouf
Atelierul de Dezvoltare emoțională prin joc oferă un spațiu sigur unde copiii pot explora și înțelege mai bine propriile emoții prin jocuri, povești și activități creative. În cadrul atelierului, copiii învață să recunoască și să exprime emoțiile precum bucuria, frustrarea, frica sau curajul, prin tehnici de mindfulness și jocuri de rol. Activitățile sunt concepute pentru a stimula empatia, ascultarea activă și autoreglarea emoțională. Atelierul promovează o comunicare non-violentă și ajută copiii să își construiască încrederea în sine, pregătindu-i pentru o viață echilibrată și relaționări sănătoase.


Debate
Mădălin Guruianu
Atelierul de debate și oratorie îi provoacă pe cei mici să participe activ la dezbateri constructive și să comunice clar și convingător. Prin exerciții practice, aceștia își dezvoltă încrederea în sine, empatia și abilitățile de leadership – competențe esențiale pentru școală și viața de zi cu zi.
Atelierul de Actorie
cu Alexandra Florina Zamfir
Atelierul de Actorie oferă copiilor un mediu creativ și dinamic în care își pot explora și exprima liber personalitatea prin exerciții inspirate din teatrul profesionist. Copiii învață să să lucreze în echipă și să își îmbunătățească abilitatea de a vorbi în public prin exerciții de dicție și proiecție vocală. Atelierul sprijină dezvoltarea personală și încrederea în sine, ajutându-i pe copii să devină mai expresivi, creativi și pregătiți să facă față oricăror situații în viața de zi cu zi.


Atelierul de ARTS & CRAFTS
cu Rodica Dinu
În cadrul acestui atelier, copiii descoperă plăcerea de a crea obiecte textile utilizând diferite materiale și unelte care solicită motricitatea fină a mânuțelor. Se dezvoltă astfel dexteritatea, răbdarea și simțul estetic, oferindu-le celor mici satisfacția de a pleca acasă cu propriile creații.
Atelierul de Chimie distractivă
cu Rodica Dinu
Atelierul de Chimie distractivă oferă copiilor o introducere captivantă în lumea științei prin experimente simple și spectaculoase, adaptate vârstei lor. În fiecare sesiune, sunt realizate experimente fascinante, cum ar fi reacții colorate, mini-vulcani, slime și „prafuri magice”, toate prezentate într-un mod interactiv. Atelierul stimulează gândirea logică și spiritul de observație al copiilor, oferindu-le oportunitatea de a învăța în timp ce se distrează.





