PRIVACY POLICY

Ultima actualizare:

I. IDENTITATEA ȘI DATELE DE CONTACT ALE OPERATORILOR ASOCIAȚI

MASTERANGE ROMÂNIA S.R.L. (denumită în continuare „Masterange”), societate cu sediul în București, Șoseaua Nordului nr. 24-26, etaj 2, Sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2003003330402, având Cod unic de înregistrare fiscală RO15262492, împreună cu STEJARII UNIVERSE S.R.L. (denumită în continuare „Stejarii Universe”), societate cu sediul în București, Șoseaua Nordului nr. 24-26, etaj 2, Sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2024051344009, având Cod unic de înregistrare fiscală RO51076380, în calitate de operatori asociați (denumiți în continuare „Operatorii asociați”), operează website-ul https://www.stejarii.ro/ și subdomeniile conectate acestuia (denumit în continuare „Website-ul”), precum și paginile de social media – Facebook, Instagram și LinkedIn – aferente ansamblului rezidențial Stejarii (denumite în continuare „Paginile de social media”).

Prezenta politică de confidențialitate („Politica”) detaliază modul în care Operatorii asociați colectează și prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, condițiile în care acestea pot fi divulgate terților, precum și drepturile pe care le aveți în calitate de persoană vizată și cum pot fi exercitate, conform Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (denumit în continuare „GDPR”), precum și legislației naționale, inclusiv în domeniul protecției vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, atunci când vizitați Website-ul și Paginile de social media, respectiv atunci când ne contactați prin utilizarea celorlalte metode de contact puse la dispoziție – telefonic și e-mail.

Operatorii asociați au încheiat acorduri de prelucrare a datelor cu caracter personal prin intermediul cărora s-au definit scopul și mijloacele activităților de prelucrare desfășurate în comun, s-au alocat responsabilitățile în ceea ce privește asigurarea transparenței, legalității și echității activităților de prelucrare, limitarea scopurilor prelucrării și reducerea la minimum a datelor, asigurarea exactității datelor și limitarea perioadei de stocare a acestora, dar și a responsabilităților pe care Operatorii asociați le au în vederea asigurării securității datelor cu caracter personal.

Operatorii asociați au decis desemnarea unui punct unic de contact, astfel încât, pentru orice informații sau solicitări privind prelucrarea datelor cu caracter personal ce face obiectul prezentei politici de confidențialitate sau pentru exercitarea drepturilor pe care le aveți în calitate de persoane vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, conform celor detaliate în cele ce urmează, puteți contacta Responsabilul nostru cu protecția datelor, utilizând următoarele coordonate:

Responsabil cu protecția datelor: ITH MANAGEMENT OFFICE S.R.L

Adresă: Șoseaua Nordului nr. 24-26, Sector 1, București

Adresă de e-mail: dataprotection@tiriacimobiliare.ro

Tel.:  021.431.21.49

În conformitate cu art. 26 alin. (3) din GDPR, aveți posibilitatea de a vă exercita drepturile față de oricare dintre Operatorii asociați, urmând ca Operatorul asociat căruia v-ați adresat, să informeze celălalt Operator asociat cu privire la solicitarea primită.

II. CUI SE ADRESEAZĂ ACEASTĂ POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE

Această Politică se adresează vizitatorilor Website-ului și ai Paginilor de social media, precum și persoanelor care ne contactează telefonic sau pe e-mail, în calitate de clienți persoane fizice, potențiali clienți persoane fizice, reprezentanți ai clienților persoane fizice sau persoane juridice, reprezentanți ai potențialilor clienți persoane fizice sau persoane juridice sau de persoane interesate de serviciile noastre.

III. SURSA DATELOR

Datele cu caracter personal sunt colectate în mod direct de la dumneavoastră atunci când interacționați cu Website-ul și Paginile de social media (spre exemplu, când completați un formular disponibil pe Website sau pe Paginile de social media) sau atunci când ne contactați telefonic sau pe e-mail.

Pentru a ne asigura că datele colectate sunt corecte și actuale, vă rugăm să ne semnalați orice modificare privind informațiile personale pe care ni le-ați furnizat. De asemenea, vă recomandăm să limitați datele transmise strict la ceea ce este necesar pentru scopurile declarate.

IV. DATELE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE, SCOPURILE ȘI TEMEIURILE PRELUCRĂRII

Prelucrăm datele cu caracter personal enumerate mai jos, exclusiv în scopurile și temeiurile specificate în prezenta Politică. În cazul în care intenționăm să prelucrăm aceste date și în alte scopuri, vă vom informa în prealabil, în mod corespunzător, și vom întreprinde toate acțiunile necesare pentru a respecta dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal.

Datele cu caracter personal sunt prelucrate astfel:

A. GESTIONAREA SOLICITĂRILOR TRANSMISE

Atunci când alegeți să completați un formular disponibil pe Website-ul nostru, prin intermediul Paginilor de social media sau să ne contactați prin e-mail sau telefonic, datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate așa cum este descris mai jos:

  1. În scopul solicitării unei programări de vizionare a unui apartament sau solicitării unei oferte, prelucrăm, de la caz la caz, în funcție de canalul pe care ne contactați, date de identificare (nume, prenume, nume de utilizator – în cazul în care solicitarea este transmisă pe Paginile de social media), date de contact (adresă de e-mail, număr de telefon), date asociate solicitării (data și ora), date cu privire la tipul apartamentului pe care doriți să îl vizionați sau pentru care doriți să primiți o ofertă, date privind limba vorbită, precum și alte informații cuprinse în solicitarea transmisă, care, prin asociere, pot reprezenta date cu caracter personal.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea:

  • realizării demersurilor la cererea dumneavoastră în vederea încheierii unui contract de locațiune, atunci când aveți calitatea de potențial client persoană fizică, conform art. 6 alin. (1) lit. b) din GDPR;
  • interesului legitim de a face demersuri pentru încheierea unui contract de locațiune cu o persoană fizică sau juridică, atunci când aveţi calitatea de reprezentant al potențialului client persoană fizică sau juridică, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

În situația în care veți deveni client al nostru, vă vom informa separat, printr-o notă de informare dedicată, cu privire la cadrul de prelucrare a datelor cu caracter personal în contextul încheierii contractului de locațiune și a raporturilor ulterioare implicate de șederea în ansamblul rezidențial Stejarii.

  1. În scopul gestionării solicitărilor și comunicării cu dumneavoastră, prelucrăm, de la caz la caz, în funcție de canalul pe care ne contactați, date de identificare (nume, prenume, nume de utilizator – în cazul în care solicitarea este transmisă pe Paginile de social media), date de contact (adresă de e-mail, număr de telefon), date cu privire la obiectul solicitării, date asociate solicitării (data și ora), date privind limba vorbită, precum și alte informații cuprinse în mesajului transmis, care, prin asociere, pot reprezenta date cu caracter personal.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea interesului legitim de a răspunde solicitărilor adresate, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

B. INTERACȚIUNEA PRIN WEBSITE

În contextul vizitării Website-ului, datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate astfel:

  1. Atunci când alegeți să completați formularele disponibile pe Website-ul nostru (de exemplu, formularul de rezervare a unui tur, formularul de contact), puteți opta în mod liber pentru primirea de comunicări comerciale prin e-mail, newsletter sau telefonic, cu privire la ofertele, serviciile, invitațiile la evenimentele sau noutățile care pot prezenta interes pentru dumneavoastră, caz în care prelucrăm date de identificare (nume, prenume), date de contact (număr de telefon, adresă de e-mail), date privind limba vorbită, precum și opțiunea privind transmiterea de comunicări comerciale (data și ora exprimării/retragerii consimțământului).

Temeiul prelucrării:  prelucrarea este efectuată în temeiul consimţământului dumneavoastră, conform art. 6 alin. (1) lit. a) din GDPR.

Vă puteți retrage oricând consimțământul acordat, fără a afecta legalitatea prelucrărilor efectuate înaintea retragerii acestuia, prin accesarea secțiunii din Website numită Panou GDPR sau a linkurilor de dezabonare incluse la finalul mesajelor electronice primite sau prin adresarea unei solicitări utilizând datele de contact menționate în această Politică.

Pentru a vă retrage consimțământul prin intermediul formularului online dedicat din secțiunea Panou GDPR, este necesar să parcurgeți o serie de pași de autentificare ce presupun validarea adresei dvs. de e-mail cu care v-ați abonat inițial.

Retragerea consimțământului nu va afecta gestionarea solicitării dumneavoastă adresate prin formularul completat, însă ne va împiedica să vă mai transmitem comunicări comerciale cu privire la serviciile noastre.

Atunci când vizitați Website-ul, prelucrăm date cu caracter personal și prin intermediul modulelor cookie și altor tehnologii similare. Pentru detalii despre utilizarea cookie-urilor și prelucrarea datelor personale în legătură cu acestea, vă rugăm să accesați Politica de cookies.

C. INTERACȚUNEA PRIN PAGINILE DE SOCIAL MEDIA

În contextul utilizării Paginilor de social media (Facebook, Instagram și LinkedIn), datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate astfel:

  1. În scopul administrării Paginilor de social media, prelucrăm date de identificare ale urmăritorilor(nume, prenume, nume de utilizator), date despre interacțiunile persoanelor interesate de activitatea și serviciile noastre (comentarii, like-uri, tag, repost etc.), precum și date privind limba vorbită.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea interesului legitim de a utiliza astfel de pagini de social media pentru asigurarea vizibilității și prezenței noastre în mediul online, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

  1. În scopul realizării de analize și statistici cu privire la opinia generală, prelucrăm date de identificare(nume, prenume, nume de utilizator), feedback-ul exprimat în cadrul acestor platforme sau în alte medii on-line disponibile în spațiul public de către persoanele interesate de serviciile noastre.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea interesului legitim constând în îmbunătățirea experienței clienților și potențialilor clienți, astfel încât să răspundem cerințelor acestora, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

D. ALTE SCOPURI

În plus, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate și în scopuri ulterioare şi/sau subsecvente, dacă şi după cum va fi cazul:

  1. În vederea elaborării statisticilor și raportărilor agregate având drept scop dezvoltarea și îmbunătățirea activității și serviciilor noastre, eficientizarea modului în care sunt gestionate activitățile, optimizarea proceselor, centralizarea operațiunilor și menținerea unei baze de date interne, analizarea și minimizarea riscurilor financiare, reputaționale la care ne expunem în legătură cu desfășurarea activității.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea interesului legitim de a asigura buna gestionare a afacerii, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

În acest caz, datele se prelucrează în formă anonimizată și doar în mod excepțional și când este necesar în clar.

  1. În vederea asigurării securității sistemelor, rețelelor și echipamentelor utilizate, respectiv pentru asigurarea mentenanței acestora, atunci când este cazul.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea interesului legitim de a asigura securitatea și buna funcționare a sistemelor, echipamentelor și rețelelor, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

  1. Pentru respectarea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina noastră (spre exemplu, obligații fiscale, obligații de arhivare, obligații în materia protecției datelor etc.), inclusiv raportarea către anumite instituții și/sau autorități publice.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea respectării obligațiilor legale pe care le avem, conform art. 6 alin. (1) lit. c) din GDPR.

  1. Pentru apărarea, exercitarea sau constatarea unor drepturi, respectiv soluționarea disputelor, dacă este cazul.

Temeiul prelucrării: prelucrarea este efectuată în vederea interesului legitim de a solicita constatarea, de a ne exercita sau apăra drepturile, conform art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.

V. UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR PLUG IN/ SITE-URI TERȚE

Website-ul conține link-uri către rețele de socializare sau către website-uri terțe pe care le puteți accesa în mod direct.

În acest caz, rețelele de socializare sau website-urile terțe respective ar putea desfășura activități de prelucrare a datelor cu caracter personal care nu sunt în controlul nostru. Astfel, operatorii rețelelor de socializare, respectiv ai website-urilor terțe acționează în calitate de operatori independenți și au propriile politici privind modul în care prelucrează datele cu caracter personal, inclusiv prin intermediul modulelor cookie.

Vă rugăm să consultați politicile de confidențialitate ale rețelelor de socializare, precum și ale website-urilor terțe pentru informații complete cu privire la prelucrarea de către acestea a datelor dumneavoastră cu caracter personal.

VI. DESTINATARII DATELOR 

Datele cu caracter personal vor putea fi dezvăluite, strict în măsura în care este necesar pentru scopurile detaliate anterior sau în cazurile în care acest lucru este cerut de lege ori când avem un interes legitim temeinic justificat, către următoarele categorii de destinatari care pot avea calitatea de operatori independenți, operatori asociați sau persoane împuternicite de operator, după cum urmează:

  1. Furnizori de servicii:
  • servicii de administrare și consultanță în afaceri;
  • servicii privind protecția datelor cu caracter personal;
  • servicii de dezvoltare și asigurare a suportului tehnic și a mentenanței sistemelor informatice;
  • servicii de securitate cibernetică;
  • servicii de auditare a securității și de securizare a infrastructurii informatice;
  • servicii de comunicare electronică;
  • servicii de arhivare;
  • servicii de audit;
  • servicii de furnizare de soluții software, platforme sau alte sisteme informatice, cum ar fi acelea destinate gestionării informațiilor colectate prin Website, platforme de marketing etc.;
  • servicii de cloud/ hosting;
  • servicii de marketing (e.g. agenții media);
  • platforme de social media după caz, cum ar fi Facebook, LinkedIn, Instagram (în acest caz, vă rugăm să consultați politicile lor de prelucrare a datelor disponibile după cum urmează:
  1. Consultanți externi pe care îi contactăm în situații specifice (spre exemplu, avocați, consultanți, experți, alți consilieri).
  2. Autorități și organisme publice, respectiv organe de cercetare penală și instanțe de judecată, executori judecătorești, în măsura în care transmiterea datelor către aceștia este impusă de lege și/sau este necesară în caz de litigiu sau de soluționare a unei dispute, precum şi în cazul unor controale, situație în care avem obligația de a le pune la dispoziție informațiile solicitate (spre exemplu, autorități fiscale, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – „ANSPDCP”).
  3. Persoane expres indicate de dumneavoastră.
  4. Terți achizitori, în măsura în care activitatea noastră ar fi transferată (în totalitate sau parțial), iar datele persoanelor vizate ar fi legate în mod inerent de activele care fac obiectul unei astfel de tranzacții.

VII. TRANSFERURI CĂTRE ȚĂRI TERȚE SAU ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE 

Ca regulă, nu vom transfera datele dumneavoastră cu caracter personal în afara Spațiului Economic European. În situații de excepție și doar dacă este necesar, transferul datelor dumneavoastră cu caracter personal în afara Spațiului Economic European se va face doar cu aplicarea unor măsuri de protecție adecvate conform prevederilor legale specifice în materia protecției datelor cu caracter personal și cu informarea dumneavoastră corespunzătoare.

VIII. DURATA PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Datele cu caracter personal indicate în Secțiunea IV vor fi prelucrate doar pentru perioada necesară îndeplinirii scopurilor menționate, conform politicilor noastre interne, pe perioade limitate de timp, cum ar fi:

  1. În cazul unei programări de vizionare a unui apartament sau al solicitării unei oferte, dacă veți deveni client al nostru prin semnarea unui contract de locațiune, datele vor fi păstrate pentru o perioadă egală cu durata contractuală, la care se adaugă perioadele prevăzute de lege (spre exemplu, legislația financiar-contabilă) de minim 10 ani de la data încheierii exerciţiului financiar al anului încetării contractului, plus termenul de prescripție de 3 ani. Dacă nu veți încheia un contract de locațiune și nu veți deveni client al nostru, datele vor fi păstrate pentru o perioadă de 3 ani de la data colectării, pentru apărarea drepturilor și intereselor noastre.
  2. În cazul în care ne adresați o solicitare, vom prelucra datele dumneavoastră pe perioada soluționării cererii, precum și pe o perioadă de 3 ani de la data ultimei interacțiuni, atât în vederea realizării unor analize statistice și raportări, cât și pentru a ne apăra în cazul unor dispute.
  3. În cazul în care v-ați exprimat consimțământul pentru transmiterea de comunicări comerciale, datele cu caracter personal vor fi prelucrate în baza consimțamantului exprimat de către dumneavostră pe o perioadă de 2 ani, iar dovada consimțământului exprimat va necesita stocarea acestuia și a datelor pentru o perioadă de 3 ani de la data retragerii/expirării valabilității consimțământului. Menționăm că aveți dreptul de a vă retrage oricând consimțământul în decursul perioadei de 2 ani mai sus menționată.
  4. Atunci când interacționați cu Paginile de social media, interacțiunile, postările, comentariile de pe acestea vor fi păstrate conform politicilor interne de arhivare ale Operatorilor asociați sau până la momentul la care vă exercitați opțiunea de ștergere.
  5. În ceea ce privește datele colectate prin intermediul cookie-urilor, acestea se păstrează pe durata definită, în fiecare caz în parte, în Politica de cookies.
  6. Datele cu caracter personal prelucrate în contextul unor dispute, litigii sau concilieri vor fi păstrate până la soluționarea acestora, dar și ulterior, conform termenelor de prescripție aplicabile.

Ulterior, vom elimina sau șterge datele cu caracter personal din sistemele și evidențele noastre și/sau vom lua măsuri pentru a le anonimiza, astfel încât să nu mai puteți fi identificat și, de asemenea, vom solicita întreprinderea acestor măsuri și destinatarilor datelor.

Perioadele de stocare menționate mai sus pot fi modificate în cazul în care este necesar ca interesele noastre legitime să fie protejate sau intervin modificări legislative ale obligațiilor legale de păstrare. În astfel de cazuri, vom acționa conform legii, inclusiv în ceea ce privește informarea dumneavoastră.

IX. DREPTURILE PRIVIND DATELE CU CARACTER PERSONAL

Cu excepţia situaţiilor în care legea română sau GDPR prevede contrariul, aveţi următoarele drepturi:

  1. Dreptul de a fi informat,conform art. 13 și art. 14 din GDPR, aşa cum se întâmplă în acest document.
  2. Dreptul de acces, conform art. 15 din GDPR.
  3. Dreptul la rectificare, conform art. 16 din GDPR.
  4. Dreptul la ștergerea datelor/dreptul de a fi uitat, conform art. 17 din GDPR.
  5. Dreptul la restricționarea prelucrării, conform art. 18 din GDPR.
  6. Dreptul la portabilitatea datelor, conform art. 20 din GDPR.
  7. Dreptul la opoziţie, conform art. 21 din GDPR.
Atunci când ne transmiteți o solicitare pentru a vă exercita acest drept, vă rugăm să menționați și motivele legate de situația particulară în care vă aflați. Nu vom mai prelucra datele cu caracter personal, cu excepția cazului în care demonstrăm (i) că avem motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea şi care prevalează asupra intereselor, drepturilor şi libertăţilor dumneavoastră sau că (ii) scopul prelucrării este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.
  1. Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv creării de profiluri, conform art. 22 din GDPR.

Datele cu caracter personal la care se face referire în prezenta Politică nu sunt supuse unor procese decizionale automatizate.

Vă rugăm să rețineți că aceste drepturi nu sunt absolute, ceea ce înseamnă că există anumite excepții de la exercitarea acestora. Aceste drepturi sunt aplicabile de la caz la caz.
  1. Dreptul de a vă retrage consimțământul, conform 13 alin. (2) lit. c) și art. 14 alin. (2) lit. d) din GDPR.
Acest drept este aplicabil în cazul în care datele cu caracter personal se prelucrează ca urmare a consimțământului exprimat, situație în care aveți posibilitatea în orice moment de a transmite o solicitare de retragere a consimțământului prin accesarea secțiunii din Website numită Panou GDPR, a linkurilor incluse la finalul comunicărilor comerciale primite sau printr-o solicitare transmisă la datele de contact menționate în această Politică.

Pentru a vă retrage consimțământul prin intermediul formularului online dedicat, este necesar să parcurgeți o serie de pași de autentificare ce presupun validarea adresei dumneavoastră de e-mail cu care v-ați abonat.

Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia. Retragerea consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal are ca efect încetarea prelucrării.

  1. Dreptul de a depune plângere în fața autorității de supraveghere, conform art. 13 alin. (2) lit. d) și art. 14 alin. (2) lit. e) din GDPR.

Fără a afecta dreptul dumneavoastră de a contacta în orice moment ANSPDCP, vă rugăm să ne contactați în prealabil, în legătură cu exercitarea drepturilor dumneavoastră menționate mai sus.

Dacă considerați că nu v-am rezolvat toate solicitările sau nu sunteți mulțumit de răspunsurile noastre, puteți contacta ANSPDCP pentru a depune o plângere folosind următoarele date de contact:

sau vă puteți adresa cu o plângere instanţei de judecată competente.

Vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte legate de exercitarea drepturilor dumneavoastră în calitate de persoană vizată:

  • Modalitatea de exercitare: puteți contacta Responsabilul cu protecţia datelor, prin utilizarea datelor de contact disponibile mai sus.
  • Perioada de timp pentru oferirea răspunsului: vom încerca să soluționăm cererea în termen de o lună, termen care poate fi prelungit cu două luni din motive specifice legate de complexitatea cererii. În toate cazurile, dacă acest termen este prelungit, vă vom informa cu privire la durata prelungirii și motivele care au condus la aceasta.
  • Identificarea: vă rugăm să ne furnizați datele necesare identificării dumneavoastră (nume, prenume, adresă de e-mail), cu mențiunea că, în măsura în care nu vă putem identifica doar în baza acestor informații, vă vom solicita să ne furnizați informații suplimentare care să permită identificarea.

 În situația în care va fi necesar, vom actualiza prezenta Politică pentru a reflecta toate modificările asupra modului în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal. În cazul oricărei astfel de actualizări, vom publica noua versiune a Politicii și vom semnala actualizarea prin modificarea datei la care afișarea Politicii revizuite va avea loc.

    Programati o vizita pentru a va gasi noua locuinta!

    Bucurați-vă de peisajul pădurii, de aer curat, feriți de forfota orașului, beneficiind de cea mai exclusivită gamă de servicii rezidențiale.

    Acest site este protejat de reCAPTCHA și de Google. Vezi Politica de Confidențialitate si Termenii Serviciului

      Acest site este protejat de reCAPTCHA și de Google. Vezi Politica de Confidențialitate si Termenii Serviciului
      [/utm_source_i]

        Acest site este protejat de reCAPTCHA și de Google. Vezi Politica de Confidențialitate si Termenii Serviciului
        [/utm_source_i]